Peste 111 milioane euro pentru proiecte dedicate persoanelor cu dizabilități
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat două apeluri de proiecte în valoare totală de peste 111 milioane euro, având ca scop sprijinirea copiilor și adulților cu dizabilități. Aceste finanțări, oferite prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027 (PoIDS), urmăresc dezvoltarea serviciilor specializate și facilitarea accesului la piața muncii, promovând echitatea socială și șanse egale pentru toți.
„Prin cele două apeluri lansate, facem un pas decisiv spre o intervenție sistemică pentru persoanele cu dizabilități din România. Dezvoltăm o rețea națională de centre de zi pentru copii, cu servicii de terapie și sprijin educațional, dar și un model integrat de angajare asistată pentru adulți, cu formare profesională și consiliere. Ne dorim ca mii de persoane să beneficieze direct de aceste măsuri și să contribuim la reducerea inegalităților și consolidarea capacității sistemului public”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Proiecte pentru copii cu dizabilități
Primul apel, cu o finanțare de peste 97 milioane euro, vizează dezvoltarea unei rețele de centre de zi pentru copii cu dizabilități. Proiectele eligibile includ servicii de abilitare și reabilitare – psihoterapie, logopedie, fizioterapie, kinetoterapie, terapie ocupațională și consiliere parentală. Se urmărește susținerea dezvoltării fizice, cognitive și sociale a copiilor, precum și sprijinirea familiilor pentru gestionarea optimă a parcursului de îngrijire.
Depunerea proiectelor: exclusiv online, prin MySMIS2021.
Termen limită: .
Beneficiari eligibili: autorități publice locale și furnizori acreditați de
servicii sociale, publici sau privați.
Informații detaliate:
Vezi ghidul aici
Sprijin pentru integrarea adulților cu dizabilități pe piața muncii
Al doilea apel, cu un buget de peste 14 milioane euro, are ca obiectiv integrarea profesională a persoanelor adulte cu dizabilități. Se vor finanța proiecte care includ: angajare asistată, formare profesională, ateliere protejate, platforme digitale dedicate, campanii de informare, stimulente pentru angajatori și actualizarea cadrului legislativ.
Depunerea proiectelor: prin MySMIS2021.
Termen limită: .
Detalii apel și ghid:
Citește aici